Autoutilitară furată din Italia, descoperită de polițiștii constănțeni la Lumina

322
Autoutilitară furată din Italia, descoperită de polițiștii constănțeni la Lumina - masina-1489151184.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au descoperit o autoutilitară marca Ford Transit, ce aparținea unui cetățean român, care figura ca fiind furată din Italia.


Ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, au desfășurat o acțiune specifică în zona de competență, în urma căreia au identificat pe raza localității de frontieră Lumina o autoutilitară marca Ford Transit. Mașina aparține unui bărbat, în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța.


În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că autoutilitara în cauză figurează în bazele de date ca fiind furată, alertă introdusă de Italia în data de 15 ianuarie 2015. La cercetări, constănțeanul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că mijlocul de transport este căutat de către autorități.


Autoutilitara, evaluată la aproximativ 3.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul Gărzii de Coastă pentru continuarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "tăinuire", faptă prevăzută și sancționată de art. 270, alin. 1 Cod Penal.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5798 secunde