"Avalanșă" de amenzi de la Poliția Locală, în cartierele mărginașe ale Constanței

230
Zeci de persoane au fost amendate, luni, 30 septembrie, în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurate de Poliția Constanța în cartierele Poarta 6, Km 5, Km 4 - 5 și CET. 


Echipe mixte de control, formate din lucrători cu atribuții în domeniul ordinii publice, siguranței rutiere și activității comerciale, au descins, luni, între orele 14.00 și 22.00, în cartierele amintite. În cadrul acțiunii, au fost legitimate 61 de persoane și au fost constate peste 50 de abateri de la normele legale. 


În consecință, polițiștii locali au aplicat amenzi pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice, aruncarea cojilor de semințe pe domeniul public, arderea deșeurilor vegetale în locuri publice, staționarea autoturismelor pe spațiile verzi, creșterea păsărilor fără respectarea prevederilor HCL 184/2013 etc. În total, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 15.000 de lei. 


"Tot în cadrul acestei acțiuni tematice, au fost verificați operatorii economici care erau autorizați pentru desfășurarea unor activități comerciale pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 5, în sensul respectării suprafețelor autorizate de autoritatea publică locală pentru tonete legume/fructe și amplasamente flori. Menționăm că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare", au precizat reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală Constanța. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2073 secunde