Avocatul Poporului: Transferul a 20% din acțiunile portului către Consiliul Local Constanța este neconstituțional

88
Avocatul Poporului: Transferul a 20% din acțiunile portului către Consiliul Local Constanța este neconstituțional - judecatorinstanta1407499611-1410345304.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Avocatului Poporului au precizat, într-un comunicat de presă, faptul că au constatat neconstituționalitatea deciziei de transferarea a 20% din capitalul social al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime către Consiliul Local al municipiului Constanța. 


Iată ce se precizează în comunicatul de presă: "În urm sesizării a peste 30 de organizații sindicale, persoane fizice și a senatorului Christian Gigi Chiru, președintele organizației județene a Partidului Democrat Liberal Constanța, Avocatul Poporului a ridicat direct excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 216/2008, privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acțiuni deținute de stat la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al municipiului Constanța. Argumentele invocate au vizat conformitatea dispozițiilor legale criticate față de art. 136, alin. 1 și alin. 2 și art. 121, alin. 2 din Constituție. În opinia Avocatului Poporului, prin actul normativ criticat se aduce atingere dreptului de proprietate al statului și al unităților administrativ – teritoriale, astfel cum este prevăzut de art. 136, alin. 2 din Constituție, întrucât titularii dreptului de proprietate nu pot fi decât statul și unitățile administrativ – teritoriale, respectiv comune, orașe, municipii și județe, iar nu consilii locale sau consilii județene, care sunt autorități deliberative.


În calitatea sa de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România, Curtea Constituțională urmează a se pronunța asupra actului normativ menționat". 


Se impune precizat că activitatea Avocatului Poporului în domeniul contenciosului constituțional vizează: formularea de puncte de vedere, la cererea Curții Constituționale, sesizarea Curtea Constituționale cu privire la neconstituționalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora, sesizarea directă a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor (precum în cazul prezentat).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4394 secunde