Comisarul șef Emilian Pârvu, actualul șef al Poliției Municipiului Constanța, activează în Poliția de la malul mării din 1994, de când a absolvit Academia de Poliție. Mai bine de zece ani, a lucrat ca ofițer de specialitate în cadrul Biroului de Investigații Criminale, din 2005 până anul trecut și-a desfășurat activitatea la Secția 1 Poliție, inițial ca adjunct, apoi ca șef al Secției 1 Poliție, iar de la 1 septembrie 2010, în urma concursului pe care l-a susținut, a ocupat funcția de șef al Poliției Municipiului Constanța.
- Care sunt problemele cu care se confruntă Poliția Municipiului Constanța?
- La momentul actual, ne confruntăm cu destul de multe probleme… Unele sunt specifice sezonului, altele sunt problemele curente pe care le întâmpinăm în tot cursul anului. Cele curente sunt furturile din autoturisme, cele din locuințe, iar ca și probleme specifice de sezon și cu care ne-am confruntat cel puțin în ultimele două săptămâni, putem spune că au luat amploare acele smulgeri de lănțișoare și de poșete, în special de la doamne în vârstă. A venit căldura, iar doamnele își dezgolesc gâtul, își etalează "averile". Am făcut o analiză și am ajuns la niște concluzii. Vizavi de victime: marea majoritate sunt femei în vârstă, care nu se pot apăra, unele dintre ele am constatat că nici nu văd prea bine! Am discutat chiar cu câteva victime și unele dintre ele nu vedeau nici măcar la doi metri… Faptele s-au comis în locuri publice, în mijloacele de transport în comun în general…
- Cine sunt autorii?
- În ceea ce-i privește pe făptuitori, majoritatea sunt minori, provin din familii dezorganizate, unul dintre părinți sau chiar ambii părinți sunt în străinătate, la muncă, sau Dumnezeu știe ce fac acolo. Copiii rămân fără supraveghere, în grija bunicilor sau a unor mătuși. Chiar zilele acestea, am avut astfel de cazuri, iar chiar astăzi (n.r. - ieri) se lucrează la mai multe grupuri de astfel de minori, de autori de smulgeri de lănțișoare, identificați, prinși în flagrant. Ieri (n.r. - marți), am avut două grupuri de minori, astăzi (n.r. - ieri) dimineață, am reușit să mai identificăm și să prindem un grup, care sunt chiar acum în cercetări, care au comis în ultimele două săptămâni mai multe astfel de fapte. Sperăm să luăm și măsuri față de cei majori, respectiv cei aflați astăzi (n.r. - ieri) în cercetări, și să propunem la Parchet arestarea. Față de minori, care acționează și în cazul furturilor din locuințe, din păcate, noi, ca Poliție, nu avem prea multe măsuri la îndemână; facem propuneri către Parchet și Parchetul mai departe către instanță, pentru luarea unor măsuri de siguranță, cum ar fi internarea într-un centru. Până acum, nu am avut decât rezultate mai mici ca și efect în această problemă. Lucru cert este că s-au înmulțit cazurile în care acționează minorii. Sunt foarte multe familii dezorganizate. Marea majoritate a minorilor din acest mediu provin.
- Ce sfaturi le dați victimelor?
- În primul și-n primul rând, mai ales în ceea ce le privește pe doamnele mai în vârstă care nu se pot apăra, nu pot avea o reacție în momentul în care au contact cu astfel de indivizi, recomandabil ar fi ca dumnealor să încerce să-și poarte bijuteriile doar în situația în care pot fi însoțite de alte persoane și să acorde mai multă atenție persoanelor care le dau târcoale. Am apreciat foarte mult implicarea unor cetățeni în astfel de situații, cărora chiar vreau să le mulțumesc; sunt însă și alții care se întorc pur și simplu cu spatele, iar asta nu e de dorit, pentru că, dacă nu prindem infractorii și nu luăm măsuri împotriva lor, cele care se impun, fenomenul acesta va continua. Acum, când e căldură, și toată lumea umblă mai lejer îmbrăcată, bijuteriile atrag atenția infractorilor.
De asemenea, cetățenii care dețin autoturisme, să încerce să fie mai atenți, să nu-și mai lase în mașini bagaje; orice obiect care nu aparține autoturismului tentează și luând măsura asta simplă de prevedere, de a-și lua poșeta din mașină când pleacă sau orice alt bun, îi scapă de alte neplăceri.
Pe linia furturilor din locuințe, iar mi-aș dori foarte mult dacă ar exista o implicare mai mare a cetățenilor! Facem apel tot la persoanele în vârstă care stau mai mult pe lângă casă și care ar putea să ne semnaleze din timp dacă apar indivizi suspecți pe lângă bloc ori pe lângă orice altă locuință. Recomandăm în continuare acele gratii, un sistem de alarmă, orice care poate să asigure mai multă protecție locuinței. Solicităm cât mai multe sesizări de la oameni, ca să obținem ceea ce ne interesează: prinderea autorilor.