Un bărbat de 50 de ani din judeţul Olt a fost găsit spânzurat de o uşă, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Ei fuseseră anunţaţi la 112 că bărbatul intenţionează să se sinucidă.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, joi, prin apel la 112, că o persoană care locuieşte într-un imobil de pe strada Toamnei, din municipiul Slatina, ar fi ameninţat că se sinucide.
”Din primele verificări, poliţiştii au identificat în locuintă un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din oraşul Balş, care era spânzurat de o uşă din imobil. Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul bărbatului, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, au transmis poliţiştii, potrivit news.ro