Bărbat împușcat mortal după ce a deschis focul asupra luptătorilor SAS în timpul unei intervenții pentru ordine de protecție

191
1 min citire
Bărbat împușcat mortal după ce a deschis focul asupra luptătorilor SAS în timpul unei intervenții pentru ordine de protecție - mascatiperchezitiitrupelespecial-1777013993.webp
Un bărbat de 37 de ani din Neamț a fost împușcat mortal de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, după ce ar fi tras cu arma asupra acestora în momentul unei intervenții desfășurate la domiciliul său.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, polițiștii au fost sesizați pe 23 aprilie, prin 112, de o femeie din localitatea Hangu, care a reclamat că ginerele său ar fi adresat amenințări grave la adresa familiei, condiționând revenirea soției și a celor trei copii minori acasă.
În urma evaluării situației, autoritățile au stabilit existența unui risc iminent și au emis trei ordine de protecție provizorii. De asemenea, verificările au arătat că bărbatul deținea legal arme de vânătoare.
Polițiștii, sprijiniți de luptători SAS, s-au deplasat la locuința acestuia pentru a-i comunica măsurile dispuse. Ajunși la ușa imobilului și după efectuarea somațiilor legale, bărbatul ar fi deschis focul asupra forțelor de ordine.
În aceste condiții, polițiștii au ripostat, folosindu-și armamentul din dotare, iar suspectul a fost rănit. Echipajele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă acesta a fost declarat decedat.
Autoritățile au precizat că intervenția s-a desfășurat în condițiile legii, iar uzul de armă a fost justificat de pericolul iminent asupra vieții polițiștilor.
Cazul a fost preluat de procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, care continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, conform ObservatorNews.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.061 secunde