Ancheta de amploare derulată de DIICOT – Serviciul Teritorial
Constanța, împreună cu Poliția Română, în cadrul operațiunii „Calul Troian”,
continuă să se extindă, după ce procurorii au dispus o nouă arestare într-un
dosar care vizează zeci de persoane implicate în infracțiuni grave.
Miercuri, 22 aprilie,
anchetatorii au dispus arestarea preventivă a unui bărbat de 40 de ani,
cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate
la trafic de minori. Acesta se afla deja în executarea unei pedepse privative
de libertate în altă cauză.
Potrivit probelor administrate, bărbatul ar fi aderat la
gruparea infracțională în anul 2017, având rolul de a asigura protecția
membrilor. În perioada august 2017 – decembrie 2020, ar fi sprijinit recrutarea
și exploatarea sexuală a două victime minore, prin constrângere, violență și
manipulare, inclusiv asupra familiilor acestora.
În același dosar, procurorii au dispus măsuri și față de o
societate comercială utilizată pentru spălarea banilor, fiind interzisă
dizolvarea acesteia sau efectuarea unor operațiuni care ar putea conduce la
insolvență.
În total, 36 de persoane sunt cercetate în cauză, dintre care 15
se află în arest preventiv, 3 în arest la domiciliu, iar 17 sub control
judiciar.
Rețea infracțională cu peste 30 de membri
Ancheta a început la data
de 19 noiembrie 2025, când au fost puse în aplicare 76 de mandate de
percheziție domiciliară în județele Constanța și Tulcea, precum și în
municipiul București.
Din anchetă a reieșit că, în municipiul Constanța, s-ar fi
constituit o grupare de criminalitate organizată, structurată pe criterii
teritoriale, cu peste 30 de membri, care ar fi urmărit obținerea unor beneficii
materiale substanțiale din exploatarea sexuală a mai multor victime, inclusiv
minore.
Pe parcurs, activitatea grupării s-ar fi extins și către alte
infracțiuni, precum trafic de droguri de risc și mare risc, proxenetism și
trafic de persoane, camătă și șantaj, spălare de bani și influențarea
declarațiilor.
Membrii grupării ar fi fost implicați și în acte de violență
comise în spații publice.
Sume importante, arme și bunuri de lux, ridicate de anchetatori
În urma perchezițiilor efectuate în noiembrie 2025, procurorii
au dispus reținerea a 15 persoane și plasarea altor 12 sub control judiciar.
Totodată, au fost descoperite și ridicate aproximativ 200.000 de
lei și 51.000 de euro, sume în dolari americani, lire sterline și dolari
canadieni, 3 arme letale și 4 arme neletale deținute ilegal, zeci de arme albe
(săbii, macete, cuțite, boxuri), 14 ceasuri de lux și bijuterii, droguri de
risc și mare risc și echipamente pentru porționare și consum
De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător asupra a 15
autoturisme de lux.
Noi rețineri și acuzații de intimidare a martorilor
La data de 10 decembrie 2025, alte patru persoane, cu vârste
între 24 și 48 de ani, au fost reținute și ulterior arestate preventiv. Acestea
sunt acuzate că ar fi avut roluri bine definite în cadrul grupării, inclusiv
colectarea banilor proveniți din camătă și șantaj și gestionarea sumelor
obținute din exploatarea victimelor.
În sarcina unuia dintre suspecți s-a reținut că ar fi amenințat
un martor în dosar, încercând să îl determine să își schimbe declarația. De
asemenea, anchetatorii au stabilit că ar fi fost utilizate contracte fictive
pentru a disimula proveniența unor bunuri.
Dosar în curs, sub prezumția de nevinovăție
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități
infracționale și stabilirea tuturor persoanelor implicate.
Reprezentanții DIICOT precizează că, pe parcursul procesului
penal, toate persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile
prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.