Bărbat reținut în cazul jafului de la Castelul Corvinilor

323
Bărbat reținut în cazul jafului de la Castelul Corvinilor - castel-1494062296.jpg
Presupusul autor al jafului de la Castelul Corvinilor, din 1 Mai, când a fost furată suma de 170.000 de lei, a fost depistat și reținut de polițiști în incinta Spitalului Municipal Hunedoara, transmite News.ro.


Potrivit IPJ Hunedoara,

Polițiștii au reușit, vineri, identificarea unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Hunedoara, bănuit că ar fi sustras suma de bani rezultată din încasarea taxei de vizitare a castelului Huniazilor (castelul Corvinilor), din municipiul Hunedoara.

Bărbatul a fost ridicat de polițiști din incinta Spitalului Municipal Hunedoara (secția Ortopedie) și audiat în legătură cu infracțiunea de furt calificat comisă în noaptea de 1 spre 2 mai.

În urma probatorului administrat și a efectuării unei percheziții domiciliare la locuința bărbatului, față de acesta a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. În cursul zilei de sâmbătă, bărbatul urmează a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

În dimineața zilei de 2 mai, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, de către agentul unei firme de pază despre faptul că, în timp ce se afla în serviciul de pază la Castelul Huniazilor, a constatat că persoane necunoscute au pătruns în incinta castelului și, prin spargerea unui geam, au sustras din casa de bilete suma provenită din încasări, adică 170.000 de lei.

Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8951 secunde