Bărbații care s-au luat la bătaie după ce s-au șicanat în trafic au ajuns pe mâna polițiștilor

1795
1 min citire
Oamenii legii au identificat bărbații care s-au luat la bătaie în localitatea Eforie Nord, după ce s-au șicanat mai mult timp în trafic, și au întocmit pe numele lor dosare penale.
În cursul zilei de duminică, oamenii legii au fost sesizați prin 112 că mai multe persoane se lovesc cu bastoane pe o stradă din localitatea Eforie Nord.
Din primele cercetări, echipa de polițiști deplasată la fața locului a stabilit că Tănase Cursan, de 28 de ani, din Constanța, se afla la volanul unui autobuz de transport persoane, marca Isuzu. La un moment dat, el s-a luat la întrecere, în trafic, cu Sorin Nicolae Boncata, de 32 de ani, care conducea autoturismul marca Daewoo Tacuma.
După ce s-au șicanat mai mult timp pe șosea, pe strada Republicii, din Eforie, șoferul autoturismului a blocat calea de acces a autobuzului.
Supărați, conducătorul autoturismului și un alt ocupant al acestuia au coborât și l-au lovit cu mai multe bastoane telescopice pe șoferul autobuzului și pe Ionuț Lupu, de 22 de ani, din Costinești, taxator în autobuz. Mai mult, fără să mai țină cont unde dau, agresorii au lovit și autobuzul, producând pagube însemnate.
Ulterior, la fața locului a venit și Cristi Lupu, de 26 de ani, din Costinești, fratele taxatorului, care a fost agresat de către alte patru persoane sosite la locul incidentului, printre care Petre Pascu, de 22 de ani, din localitatea Eforie, și Ștefan Ungureanu, de 33 de ani, din Techirghiol.
Potrivit anchetatorilor, din primele verificări s-a stabilit că cei patru agresori sunt prieteni cu Nicolae Sorin Boncata, conducătorul autoturismului marca Daewoo.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, agent Anda Drăgulescu, agresorii vor fi cercetați pentru loviri și distrugere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde