Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au menținut pedeapsa de nouă ani dispusă de colegii lor de la Tribunal în ceea ce-l privește pe Chespi Duclas, de 37 de ani, acuzat că și-a violat și omorât mama. Avocatul acestuia a solicitat ieri instanței achitarea sau, dacă nu, redozarea pedepsei. De asemenea, apărătorul a solicitat instanței să analizeze dacă scopul pedepsei poate fi îndeplinit printr-o pedeapsă în regim de penitenciar sau în regim de spitalizare într-o unitate psihiatrică. "Eu am stat trei ani și jumătate în spital. Vreau să stau liniștit în casa mea" - a spus Duclas în fața judecătorilor. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Abia după doi ani de anchetă, Duclas a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru comiterea infracțiunilor de viol și omor calificat.
Cercetările au fost stagnate din cauza expertizei medico-legale, care urma să stabilească dacă bărbatul era sau nu conștient în momentul comiterii faptei. Medicii au stabilit că individul avea discernământ și că poate răspunde penal pentru faptele sale.
În cursul lunii aprilie 2006, polițiștii au fost alertați de către Duclas Chespi, de 37 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuință și au omorât-o pe mama sa, Nepize, de 81 de ani.
Echipa complexă de cercetare deplasată la fața locului a constatat că, pe un pat din imobilul locuit de cei doi, se află cadavrul bătrânei, prezentând mai multe lovituri la nivelul feței, gâtului și antebrațelor. În urma efectuării necropsiei, s-a constatat că moartea a fost violentă și cauzată de insuficiența respiratorie acută, urmare a unei sugrumări. De asemenea, s-au constatat leziuni de violență la nivelul vaginului, urmare a unui raport sexual recent, în timpul vieții.
Din cercetări, s-a stabilit că fiul victimei, Duclas, este înregistrat în evidențele medicale cu diagnosticul retard psihic gradul 2, tulburări de comportament, având eliberat, în acest sens, un certificat medical de persoană cu handicap. Acesta a depus la poliție declarații oscilante, inițial, afirmând că în locuință au pătruns trei agresori, ulterior mărind numărul lor la șase, indivizi care i-ar fi sustras mamei sale 3.000 lei pe care și-i ținea în interiorul unui ilic. Ulterior, a declarat că el este autorul și că a întreținut raporturi sexuale cu mama lui, după care a strâns-o de gât, întrucât s-a opus, inventând existența agresorilor și a sumei de bani, acest comportament fiind specific afecțiunii medicale precizate.