Trei tineri, care se aflau într-un bar din Constanța, au fost luați la bătaie de alți bărbați, șase dintre ei fiind cercetați de polițiști.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, Ciprian Stoica, Daniel Ion Ciureanu și Doru Chirilă se aflau într-un mic restaurant, situat pe b-dul 1 Mai Vechi din municipiul Constanța.
La un moment dat, în bar au intrat Bogdan Drugă, George Vasile, Virgil Pase, Florin Ștefan, Niculae Stănică și Adrian Ciobanu.
La scurt timp, după ce i-a observat pe cei trei la masă, tinerii veniți au început să-i înjure, pe fondul unui conflict mai vechi care exista între ei.
De la înjurături la bătaie n-a mai fost decât un pas, și cu toate insistențele angajatei din bar să înceteze cu vocabularul urât, aceștia nu s-au potolit. Mai mult, ei au provocat un adevărat scandal, luându-se la bătaie, fiind nevoie de intervenția polițiștilor de la Secția 5.
Ajunși la fața locului, oamenii legii i-au potolit pe scandalagii, ei fiind conduși la secție pentru a da declarații.
În urma bătăii, Ciprian Stoica și Daniel Ion Ciureanu au suferit mai multe răni la nivelul feței, însă nu au vrut să fie tratați de medicii care veniseră cu Ambulanța. Totodată, ei au refuzat să dea declarații cu privire la incident.
Pe de altă parte, Doru Chirilă, care s-a ales cu mai multe traumatisme dar și cu o coastă fracturată, a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.
În urma acestui eveniment, polițiștii de la Secția 5 au ridicat înregistrările video de la barul în care a avut loc altercația, iar cei implicați au fost audiați împreună cu mai mulți martori, urmând ca cei vinovați să fie cercetați pentru ultraj contra bunelor moravuri.