Bătaie pe locurile din sursă externă la Poliție. "Mulți nu știu că intră într-un sistem putred"

27204
Bătaie pe locurile din sursă externă la Poliție.
Peste 6.000 de persoane s-au înscris pentru a candida pe unul dintre cele 770 de posturi de ofițeri, agenți și personal contractual scoase la concurs din sursă externă și prin reîncadrare în Poliția Română.

Din păcate, cele câteva sute de posturi scoase la concurs nu acoperă nici măcar 10% din deficitul de personal, iar sistemul pare a fi aproape de colaps, din cauza gestionării defectuoase a conducerii MAI.

Fără a anticipa și preconiza pensionările din sistem, având toate datele la dispoziție, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a lăsat deficitul din Poliția Română să crească la cote alarmante, ajungând la peste 20.000 de posturi vacante. Incompetența a culminat cu întârzierea încadrării promoției din vara anului 2014, când tinerii polițiști au fost nevoiți să stea "pe tușă" șase luni.

"Pe noi nu poate decât să ne bucure acest interes, însă mulți nu știu că intră într-un sistem destul de putred și nu cunosc culisele în care vor fi nevoiți să-și facă serviciu, având la bază o serie de compromisuri și dezavantaje. Acum se va acoperi undeva la 7-8% din deficitul pe care noi îl aveam în Poliție. N-au scos mai multe locuri pentru că nu au bani, este evident acest lucru", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol.

O soluție eficientă ar fi micșorarea perioadei de școlarizare, chiar și în condițiile în care perioada a fost redusă anul trecut de la doi ani, la un an. Astfel, sindicaliștii propun ca școala de Poliție să cuprindă un prim modul de până la 6 luni, în care elevii să învețe strictul necesar pentru activitatea în stradă, urmând ca, pe parcurs, să participe la alte module de pregătire.

"Probabil că unii vor spune că este puțin și au dreptate, dar suntem într-un moment de criză și trebuie să luăm măsuri de criză. Între cele două categorii de polițiști, sursă externă și școlarizare, trebuie să existe și o echitate. Din păcate, colegii intrați în sistem pornesc cu o frustrare, că au pierdut doi ani din viață în școală, timp în care au luat 100 de lei pe lună, spre deosebire de cei din sursă externă. Nu trebuie să ne ridicăm unul împotriva altuia, că niciunul nu este vinovat, însă există această frustrare, din cauza sistemului", a mai adăugat Andreica.

Un argument în plus pentru care cetățenii care vor să urmeze o carieră în Poliție preferă sursa externă este reprezentat și de faptul că aceștia nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la școlile din țară și vor putea să susțină examenele în teritoriu, potrivit conducerii IPJ Constanța.

"Foarte important este că se vor face angajări din sursă externă și candidații vor susține examen pentru funcții, la Constanța. Nu cred că este o soluție, pe termen scurt, școlarizarea în Școlile Ministerului Afacerilor Interne. Niciodată numărul de posturi din organigramă nu ne va mulțumi. În acest moment, suntem în parametri de avarie, iar ca să putem să funcționăm normal, mai avem nevoie de cel puțin 100 de funcții, urgent", ne-a precizat comisar șef Constantin Dancu, șef împuternicit temporar al IPJ Constanța.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3795 secunde