Local din Constanța, închis de polițiști pentru că se fuma înăuntru

593
2
Local din Constanța, închis de polițiști pentru că se fuma înăuntru - unlocal-1516379663.jpg
În urmă cu câteva zile, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța, în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la consumul produselor din tutun în spațiile publice închise tip bar sau restaurant, precum și pentru respectarea orarului de funcționare, aprobat prin autorizația de funcționare emisă de autoritatea publică locală.

În urma verificărilor efectuate, un local din zona centrală a orașului a fost închis pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349/2002, modificată cu Legea nr. 15/2016, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun. Localul a fost închis pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, au fost aplicate un număr de patru sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 lei, iar pentru doi agenți economici s-a dispus sancțiunea complementară de obținere a actului administrativ aviz program de funcționare în termen de 30 de zile.

Comentează știrea

Fumatorul
20 ianuarie 2018
Atentie

Se fumeaza si la "VENTURA" (la et.1), din parcul Tomis 2 si in localul de la Brotacei!!! Ce face Politia?

Politia
21 ianuarie 2018
..

Sifonule !!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5409 secunde