Beach barul Aroa, amendat pentru nerespectarea programului de lucru

Marţi, 20 Iulie 2021, 12:48
170
La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o societate comercială, din stațiunea Mamaia desfășoară acte de comerț în alt interval orar decât cel prevăzut de lege, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Potrivit unor surse, este vorba despre beach barul Aroa. 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2477 secunde