Bebeluș de trei luni, mort imediat după botez
Articole recomandate
Pensionară amendată dintr-un motiv ireal! A vrut să facă ceva frumos, dar a ieșit altceva
26 Aprilie 2024
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI. Trebuie să returneze o parte din averea nejustificată
26 Aprilie 2024
Galerie FOTO / DIICOT, Constanța: Patru bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri
26 Aprilie 2024
O minoră din municipiul Constanța a dispărut
26 Aprilie 2024
Medicii de la Ambulanță au intervenit în localitatea Doljești, județul Neamț, după ce părinții au sunat la 112 și au anunțat că bebelușul lor în vârstă de 3 luni nu mai respiră. Copilul tocmai fusese botezat în ziua respectivă, scrie romaniatv.net
"O familie din comuna Doljești a sunat și a cerut ajutorul Ambulanței după ce copilașul lor, de numai 3 luni, a rămas fără suflare. Chiar în acea zi băiețelul fusese botezat. La ora 22.24, părinții au sunat la 112 și au anunțat că micuțul nu mai respiră. La locuința familiei a ajuns un echipaj cu medic de la Substația Roman, care a găsit decedat pacientul de sex masculin, în vârstă de 3 luni", potrivit asistentei șefe Mihaela Olaru de la Serviciul de Ambulanță Neamț, citată de observator.tv.
Necropsia va stabili cauza decesului.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 05 Februarie 2018
Luni, 05 Februarie 2018
Vineri, 26 Ianuarie 2018
Miercuri, 24 Ianuarie 2018
Joi, 18 Ianuarie 2018
Joi, 18 Ianuarie 2018
Vineri, 09 Martie 2018
Vineri, 02 Martie 2018
Duminică, 25 Februarie 2018
Duminică, 14 Ianuarie 2018