Bebelușul găsit la gunoi se născuse viu

280
< 1 min citire
Nou născutul care a fost găsit mort la ghena de gunoi se născuse viu, astfel că femeia care l-a abandonat va fi acuzată de pruncucidere. Medicii legiști au mai stabilit, în urma necropsiei, că pruncul a avut o moarte violentă ca urmare a unui traumatism cranian. Totodată, specialiștii au descoperit că nou născutul era mort de aproximativ patru zile.
Polițiștii o caută acum pe mama criminală, toate unitățile spitalicești fiind anunțate să aibă în vedere dacă vreo femeie se prezintă cu probleme de sănătate specifice nașterii.
O fată din Constanța, care se dusese să ducă gunoiul, a descoperit, miercuri, un nou născut de sex feminin, la o ghenă de gunoi de pe strada Albatros, din cartierul CET.
Speriată, adolescenta a strigat după o patrulă de polițiști de la Secția 5, care trecea prin zonă. Oamenii legii au descoperit că pruncul era mort, avea 55 de centimetri și se afla într-o sacoșă din plastic. Potrivit oamenilor legii, în pungă era și placenta.
Trupul bebelușului a fost transportat la Medicina Legală unde specialiștii au efectuat necropsia, pentru a stabili dacă copilul s-a născut mort sau viu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0357 secunde