Berca: Avem deja 52 de angajați MAI care au avut probleme de natură psihologică și dețin arme letale

183
Berca: Avem deja 52 de angajați MAI care au avut probleme de natură psihologică și dețin arme letale - gabrielbercaghimpele1-1332662554.jpg
Ministrul de Interne a declarat în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că în urma verificărilor dispuse au apărut deja semne de întrebare privind 52 de angajați care dețin arme letale și care sunt în analiza Direcției medicale pentru că au avut probleme de natură psihologică.

Ministrul Gabriel Berca a spus că în cazul lui Gheorghe Vlădan problema nu este faptul că avea permis de port-armă, ci că Ministerul Administrației și Internelor (MAI) nu a avut o activitate de cunoaștere a comportamentului acestuia.

"Nu este o problemă dacă ai permis de port-armă și mergi la vânătoare. Avem nevoie de oameni în sistem pe care să ne bazăm din toate punctele de vedere, adică oameni cu integritate în familie, oameni care nu au deviații de comportament", a spus ministrul în emisiunea "După 20 de ani".

Gabriel Berca a reafirmat că a dispus ca, la nivelul ministerului, toți cei care dețin arme letale să fie verificați.

"Avem vreo 52 de cazuri cu semne de întrebare. În momentul în care vom avea toate aceste date, vom vedea câți astfel de oameni, potențiali infractori sau potențiali oameni care pot să le creeze probleme cetățenilor, avem și vom vedea ce vom face. Avem deocamdată 52 de oameni, nu care au un comportament deviant, ci care au avut probleme de natură psihologică și care în acest moment sunt în analiza Direcției medicale, și pentru care vom lua măsurile de urgență", a spus ministrul Gabriel Berca.

Întrebat dacă celor 52 de persoane le-au fost retrase armele, Berca a răspuns: "După știința mea și dispozițiile mele, nu mai au arme. Eu sper ca acest lucru chiar să se întâmple, și verificările sunt permanente".

Ministrul de Interne a precizat că în acest moment se discută de o problemă care nu a fost analizată foarte mulți ani și este bine ca această analiză să fie făcută cu seriozitate și rigurozitate.

"Suntem după 20 de ani și avem multe restanțe față de societatea românească. Nu acuz pe nimeni. (...) Această activitate se desfășoară la nivelul fiecărui județ. Aștept rezultatele, care vor veni foarte repede. (...) Se verifică fiecare permis de port-armă și așteptăm rezultatele", a mai spus Berca.

Ministrul a adăugat că după cazul Vlădan s-a discutat foarte mult și s-au făcut afirmații la adresa tuturor polițiștilor, ceea ce reprezintă o nedreptate pentru cei care își fac datoria.

"Aceste evenimente tragice aruncă o anatemă pe tot corpul polițienesc. Nu este în regulă lucrul acesta. Sunt oameni care în fiecare zi, în stradă, își fac datoria și ei sunt mulți. Or, din acest punct de vedere, cred că eu, ca ministru, trebuie să dau un semnal foarte serios de sprijin către cei care merită, adică spre cei care își fac datoria. Mai departe măsurile vor fi dure pentru cei care, din interiorul sistemului, aduc atingere ministerului", a mai spus Berca.

Ministrul a mai precizat că în următoarea ședință a CSAT va fi abordată și problema profesionalizării corpului polițienesc, amintind că sunt oameni în sistem care nu au avut nici măcar un curs de inițiere în carieră.

Ministrul Administrației și Internelor a cerut verificarea tuturor deținătorilor de arme letale, inclusiv a polițiștilor, precum și a angajaților din sursă externă.

Decizia a fost luată la o săptămână după ce agentul de poliție Gheorghe Vlădan, șofer la Policlinica MAI, și-a împușcat mortal soția și o colegă a acesteia, rănind alte șase persoane, angajați și clienți ai coaforului din complexul Perla din Capitală.



Sursa: Mediafax


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 24 Martie 2012
Stire din Eveniment : Incendiu de vegetație, la Histria
Sâmbătă, 24 Martie 2012
Stire din Eveniment : Incendiu lângă Taverna Sârbului
Pagina a fost generata in 1.5326 secunde