Beuran, primele explicații în cazul pacientei arse

224
Beuran, primele explicații în cazul pacientei arse - 2-1577563146.jpg

Articole recomandate

Medicul Mircea Beuran susține că nu a fost de la bun început în echipa care a intrat în operație cu pacienta care a fost arsă în timpul procedurii de la Spitalul Floreasca, el fiind în drum spre spital când s-a întâmplat incidentul, relatează Hot News.

"M-a sunat, fiind duminică dimineață, unul dintre colaboratorii mei că situația cu această bolnavă este așa cum v-am prezentat-o, iar eu i-am spus să intre urgent în sală că vin și eu - eu locuind în afara Bucureștiului. El, fiind medic primar, și-a făcut o echipă, a intrat. Eu am plecat către spital. Eram în mașină, la vreo 5-6 minute de spital, când m-a sunat că au luat foc câmpurile operatorii ce acopereau această pacientă. Nu am fost în echipa operatorie de la bun început. Acest lucru se poate dovedi cu ajutorul camerelor video de la intrarea în spital, din blocul operator, coroborate cu protocoalele de terapie intensivă, pentru că se notează toți timpii de la anestezie", a declarat Beuran pentru Știrile TVR.

În replică, deputatul USR Emanuel Ungureanu susține că Mircea Beuran fie a mințit, fie a comis fals în înscrisuri. El prezintă un document în care se precizează că Beuran este medicul care a făcut intervenția. "În cazul în care se dovedește că Beuran nu a fost în sală dar a semnat în foaia de observație că a participat la operație, voi depune plângere penală împotriva lui pentru fals și uz de fals!", scrie Ungureanu pe Facebook.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5142 secunde