Bloc evacuat după ce un bărbat a pus ardei iuți în cuptorul cu microunde

1785
Bloc evacuat după ce un bărbat a pus ardei iuți în cuptorul cu microunde - pompieri-1577090037.jpg

Articole recomandate

Momente de panică în Vaslui, duminică, din cauza unor ardei iuți puși în cuptorul cu microunde. Zeci de locatari dintr-un bloc au solicitat sprijinul pompierilor, anunțând la 112 că în imobil nu se mai poate respira din cauza unui miros înțepător.




Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de urgență Vaslui au ajuns la fața locului, iar în urma verificărilor au descoperit și sursa mirosului înțepător. Nu era, însă, o scurgere de gaze, ci un bărbat care a vrut să facă ardei copți la cuptorul cu microunde.


"S-a intervenit cu două autospeciale după ce am fost sesizați asupra faptul că în casa scării H a blocului 321 de pe strada Podurilor se simte un miros iritant, înțepător. În momentul când colegii mei au ajuns acolo, o parte dintre locatarii scării se autoevacuaseră. S-au făcut măsurători ale gazelor însă toate au ieșit în parametri normali. La etajul patru, într-un apartament, au găsit sursa mirosului. Un cetățean, proprietarul apartamentului respectiv, a pus aproximativ 20 de ardei iuți la copt în cuptorul cu microunde. Probabil întâmplarea este de râs pentru mulți dintre noi, dar credeți-mă că toți cei care erau acolo plângeau. Colegii mei au fost nevoiți să intervină cu măștile. Proprietarul era pe balcon, nici el nu mai putea să respire", a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, potrivit vremeanoua.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7173 secunde