Bombardierele americane de la Constanța. Cât de puternice sunt și ce caută în România

2526
Bombardierele americane de la Constanța. Cât de puternice sunt și ce caută în România - fond-avioane-b52-kogalniceanu-1721748427.jpg
Zilele trecute, două aeronave B-52H Stratofortress ale Forțelor Aeriene SUA, repartizate unității 2nd Bomb Wing de la Baza Barksdale, Louisiana, au aterizat la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, pentru a participa la misiunea Bomber Task Force Europe 24-4.

În timpul desfășurării misiunii din România, avioanele B-52 vor funcționa ca Escadrila 20 Expeditionary Bomb și vor colabora cu aliații NATO și alți parteneri internaționali pentru a sincroniza capabilitățile și a asigura un climat sigur în zona de responsabilitate a Comandamentului European al SUA.

Este prima oară când cele două bombardiere vin pe teritoriul României.

„Flancul estic al NATO este mai puternic în această zi! Pentru prima dată, bombardierele B-52 Stratofortress de la Barksdale Air Force Base au aterizat în România în sprijinul Bomber Task Force Europe. Aliații și națiunile partenere profită de orice ocazie pentru a se antrena împreună, pentru a îmbunătăți pregătirea și pentru a promova pacea și securitatea în regiunea europeană”, au susținut reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN), la data aterizării celor două aeronave pe teritoriul dobrogean.

Aliații NATO, împreună cu militarii Forțelor Aeriene Române, au pus în aplicare mai multe simulări în cazul în care avioanele rusești se apropie amenințător de țara noastră, cum s-a mai întâmplat și în trecut, de la începerea conflictului armat dintre Rusia și Ucraina.

„Dislocarea regulată a bombardierelor strategice americane demonstrează modul în care SUA și NATO sunt pregătite și se integrează cu aliații și partenerii națiunii gazdă pentru a descuraja amenințările și apăra Alianța”, au informat reprezentanții MApN, prin intermediul unui comunicat de presă.

Dotarea celor două aeronave americane

Potrivit informațiilor oferite de Forțele Aeriene ale SUA, avioanele B-52H Stratofortress sunt bombardiere grele, cu rază lungă de acțiune, care pot îndeplini o varietate de misiuni. Ele zboară la viteze subsonice mari, la altitudini de până la aproximativ 15.160 de metri, și pot transporta muniție nucleară sau convențională ghidată de precizie. În cazul conflictelor convenționale, B-52 efectuează atacuri strategice, sprijin aerian apropiat, interdicție aeriană, dar și operațiuni ofensive contra-aeriene și maritime. Acestea sunt eficiente în misiunile de supraveghere a mărilor și oceanelor, ajutând Forțele Navale în operațiuni anti-navă și de așezare a minelor.

În doar două ore, cele două aeronave americane pot monitoriza aproape întreaga suprafață a Mării Negre, respectiv 364.000 de kilometri pătrați, atingând o viteză de 650 de mile pe oră, respectiv 1.046 de kilometri.

În prezent, Forțele Aeriene ale SUA se așteaptă să opereze avioanele B-52 până în 2050.

Echipajul unei aeronave de acest fel este format din cinci persoane: comandant de aeronavă, pilot, navigator radar, navigator și ofițer de război electronic.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2703 secunde