Bombe cu haine și praz în Gara Constanța. Serviciile de intervenție le-au "detonat" de față cu spectatorii din trenuri

1119
4
Alerta cu bombă, de ieri dimineață, din Gara CFR Constanța a semănat mai mult cu o simulare de atentat, un examen pe care autoritățile se pare că l-au picat. 


Comunicarea între structuri a fost deficitară, iar numărul de pachete suspecte și locația acestora nu au fost precizate cu exactitate, fiind puse în pericol viețile a zeci de oameni. În plus, în timp ce pirotehniștii verificau dacă într-unul dintre bagajele suspecte se află explozibil sau haine, la câțiva metri distanță zeci de pasageri erau blocați într-un alt tren.


Verificarea "bombei", lângă zeci de pasageri
Alarma a fost dată de șeful de tren 1581, care a sosit la ora 9:30 în gara CFR Constanța, de la București. Acesta a observat o geantă în ultimul vagon care nu aparținea niciunui pasager și a alertat autoritățile prin 112. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliției, Jandarmeriei, Pompieri și Ambu-lanță. Trenul a fost izolat și accesul pasagerilor în zonă a fost restricționat, pentru ca geniștii Grupei Pirotehnice din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale să poată interveni. Doar că, din întâmplare, pe o altă linie a Gării CFR se afla un alt tren, sosit la ora 09:42, în care se aflau 30 de oameni care se uitau pe geam să vadă dacă în bagajul cu pricina este o bombă care stă să explodeze sau sunt doar niște haine. "De pe traseu ni s-a spus că în gara Constanța s-au găsit niște colete suspecte și este posibil să fie o bombă. Au venit pirotehniștii, noi am stat în tren, apoi am coborât. Ne-am speriat, mai ales după atentatele de la Bruxelles. Acum evităm să stăm în locuri aglome-rate. Noi am stat într-un alt tren, care a sosit la 9:40, la linia 3. Eram aproxima-tiv 30 de persoane și am văzut de pe geam când au scos bagajul. Ne este un pic teamă, dar nu avem ce să fa-cem, trebuie să ne rezolvăm proble-mele", a declarat unul dintre pasagerii aflați în celălalt tren. 


Comunicare și intervenție dezastruoase
Alarma s-a dovedit a fi falsă și a fost vorba doar de un bagaj cu haine. De fapt au fost trei bagaje și nu unul, iar primul nu a fost în vagon, ci pe peron. 


Cam așa s-a desfășurat comu-nicarea între autorități și reprezentanții mass-media, pe tot parcursul inter-venției și chiar la finalul ei. Deși inițial a fost anunțată existența unui singur bagaj, în vagonul trenului, ulterior s-au mai descoperit alte două bagaje în toaleta publică din pasajul de trecere. "Noi am coordonat ce s-a întâmplat din punctul de vedere al Poliției Muni-cipiului Constanța, pe parte de rutieră și ordine publică. Din partea IPJ a fost Serviciul de Acțiuni Speciale. Chiar dacă a fost o alarmă falsă este bine să o tratăm cu toată prudența nece-sară și să desfășurăm misiunea conform procedurilor. Au fost trei bagaje suspecte, vor fi vizionate imaginile de pe camerele de luat vederi", a declarat comisarul șef Tudorel Dogaru, șeful împuternicit al Poliției Municipiului Constanța. Fără a înțelege prea bine cum s-a desfășurat întreaga acțiune și ce consecințe ar fi putut avea o astfel de intervenție într-un scenariu real, am încercat să aflăm chiar de la sursă cum stau lucrurile. 


SRI nu poate răspunde,  dar oferă sfaturi
În acest caz, dar și în multe altele, Serviciul Român de Informații se com-portă asemenea unei fantome, fără a oferi vreo explicație asupra intervenției pe care se presupune că ar fi coor-donat-o. Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, a fost contactat de Cuget Liber în mai multe rânduri însă nu a fost de găsit. 


Nu am putut afla dacă SRI a coor-donat într-adevăr acțiunea, așa cum au dat de înțeles autoritățile constănțene, și nici dacă s-a procedat greșit sau corect, din punctul de vedere al Servi-ciului. Totuși, am aflat de pe site-ul SRI câteva sfaturi, mai mult sau mai puțin utile în astfel de cazuri.


Este bine să alertați autoritățile atunci când vedeți persoane care studiază insistent locuri aglomerate, persoane care fotografiază sau filmează obiective unde asemenea activități sunt interzise sau când sunt puse întrebări nejusti-ficate cu privire la programul de funcțio-nare al unor instituții, momente ale zilei de maximă aglomerație. 


Comentează știrea

Sfaturi de la SRI
25 martie 2016
Incredibil...uite cine ne apara

Presupun ca sfaturile din ultima fraza provin de pe site-ul SRI-ului.Daca este asa si daca vreti sa prindeti teroristi,va recomand sa va asezati in gara sau la Poarta 1.Cum v-a intrebat un turist(terorist ?) ceva,cum il plesniti peste bot.Dar mai bine sunati la 112 ca sa nu va puneti viata in pericol.Nu stiu,poate teroristul(turistul ?) are o bomba la el si daca-l enervati arunca cu bomba dupa voi.Mai bine sunati la 112.Trebuie sa stiti:Un turist bun este turistul care nu intreba nimic.Un terorist rau este turistul care pune intrebari.Am cautat de mai multe ori adrese de institutii,de case,de firme cu sediul la casa.A fost imposibil.Gasesti un numar de casa la 20 de porti vizitate si un nume de strada la 17 strazi.Mori cu zile.Teroristii au viata grea in Constanta.De exemplu,sunt terorist si vreau sa pun o boamba la Cremenal.Intreb pe strada:sunt terorist,unde este Cremenalul ? Constanteanul imi spune ca Cremenalul este la Cazinou.E bine asa ? Pai nu-i ajunge cate boambe a primit Cazinoul in ultimii 16 ani ?

sfatuitorul
25 martie 2016
eseu

foarte bun comentariul dar ce ne facem cand mancam fasole si nu putem tine vanturile (basinile) sa nu iasa; desteaptate romane si canta tricolorul; suntem satui de imbecili cu bani multi.

Răspuns la: Incredibil...uite cine ne apara
Adăugat de : Sfaturi de la SRI, 25 martie 2016
Presupun ca sfaturile din ultima fraza provin de pe site-ul SRI-ului.Daca este asa si daca vreti sa prindeti teroristi,va recomand sa va asezati in...
adevar
25 martie 2016
adevar

Sa va luati cadavrele romanesti din alte tari ca oameni nu sunt obligati sa i tina

PhyllisTED
10 februarie 2017
or6zh1hn

wh0cd197533 permethrin topical cream over counter buy effexor generic tenormin serpina Ciprofloxacin 500mg celexa over counter

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5246 secunde