Cadavrul unui copil, găsit pe un câmp din Arad

412
Cadavrul unui copil, găsit pe un câmp din Arad - ad00ndamagfzad04yjcwmgixyzmwodvl-1617456006.jpg

Articole recomandate

Un cadavru ce pare a fi al unui copil, aflat în stare avansată de descompunere, a fost găsit, sâmbătă, pe un câmp aflat la aproximativ 12 kilometri de locul în care a dispărut, în luna ianuarie, Sebastian Corbei, în vârstă de 7 ani, din localitatea arădeană Vânători, copil căutat atunci timp de o lună de autorităţi.


„Un apel la 112 a sesizat poliţiştii despre prezenţa unui cadavru uman, de dimensiuni mai mici, pe un câmp între localităţile Mişca şi Vânători. Colegii de la Serviciul Investigaţii Criminale, împreună cu procurorul criminalist, sunt la faţa locului. Cadavrul urmează a fi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea autopsiei şi identificare”, a anunţat IPJ Arad.


Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Agerpres, că se merge pe ipoteza că este cadavrul lui Sebastian Corbei, însă doar prin teste ADN ar urma să fie confirmată sau infirmată această variantă. În zonă nu a fost dat dispărut alt copil.


Sebastian Corbei a fost văzut ultima dată pe 9 ianuarie, în jurul orei 16,30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă dimineaţa, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână însoţiţi de un localnic bătrân. Mama copilului a sunat la 112 în jurul orei 19,00, pentru a anunţa dispariţia, când a constatat că acesta nu se întoarce acasă.


Pe parcursul unei luni, la căutările organizate de autorităţi, care au avut loc pe uscat şi în ape pe o rază de până la 30 de kilometri de casa copilului, au participat sute de persoane, respectiv poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pădurari şi voluntari. Au fost folosite numeroase echipamente, dar şi drone, un elicopter, câini de urmă, sonare şi maşini de teren.


În ultima săptămână a căutărilor, oprite în 9 februarie, forţele din judeţul Arad au fost sprijinite de specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti, care a adus în zonă un laborator criminalistic mobil.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5051 secunde