Cantități de lemn nejustificate, descoperite în depozitele a două societăți comerciale

99
Cantități de lemn nejustificate, descoperite în depozitele a două societăți comerciale - lemn-confiscat-1712167549.jpg

Articole de la același autor

La data de 2 aprilie, două societăți comerciale din municipiul Constanța au fost verificate, de polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu și specialiștii Direcției Silvice Constanța, pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Astfel, au fost derulate controale în depozitele celor două societăți comerciale, ce au ca obiect de activitate comerțul cu material lemnos.

În urma verificărilor, s-a constatat că ambele societăți prezentau diferențe între stocul scriptic și cel faptic.

Unul dintre operatorii economici a fost sancționat contravențional cu suma de 5.000 de lei, iar o cantitate de aproximativ 13 m.c. de cherestea, în valoare de 11.255 de lei, a fost confiscată. În cazul celeilalte societăți comerciale, a fost aplicată o sancțiune contravențională de 9.000 de lei și a fost confiscată o cantitate de aproximativ 26 m.c. de lemn pentru foc, în valoare de 7.197 de lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 07 Martie 2012
Stire din Economie : Se fură ca-n codru!
Pagina a fost generata in 0.4327 secunde