CAPTURĂ DE PROPORȚII. 25 DE TONE DE OTRAVĂ, CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

776
CAPTURĂ DE PROPORȚII. 25 DE TONE DE OTRAVĂ, CONFISCATE DE POLIȚIȘTI - otrava51693000-1490530690.jpg

Articole recomandate

Peste 25 de tone de produse raticide toxice au fost ridicate de polițiști, în urma unor controale la societăți comerciale cu puncte de lucru într-un complex comercial din județul Ilfov, potrivit Poliției Române.


Pe 23 martie, polițiști Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de cei de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au verificat punctele de lucru a două societăți comerciale, situate într-un complex comercial din județul Ilfov.


"În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că administratorii uneia dintre societățile comerciale ar fi efectuat operațiuni de import, din China, fără îndeplinirea prevederilor legale, de produse raticide (otravă pentru rozătoare), în compoziția cărora se află substanța activă bromadiolone, clasificată ca fiind foarte toxică, cu toxicitate acută categoria I, conform Regulamentului European 1272/2008 CLP și 1907/2008 REACH. Pentru aceste produse societatea importatoare nu deținea avize de omologare, documente necesare pentru importul și comercializarea unor astfel de produse. Totodată, s-a mai stabilit că, la punctul de lucru al celeilalte societăți, s-ar fi desfășurat activități de comercializare către publicul larg a aceluiași produs, fără respectarea prevederilor legale", potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române.


La punctele de lucru și în depozitele închiriate de cele două societăți a fost descoperite și indisponibilizate aproximativ 25 de tone din produs, sub diferite forme de ambalare. Polițiștii au mai stabilit că cele două societăți nu sunt autorizate pentru comercializarea produselor chimice, nu dețin autorizații de mediu, pentru desfășurarea de activități cu impact major asupra mediului și nici autorizații sanitare de funcționare.


În urma verificării documentelor, administratorii societății importatoare ar fi introdus în mod ilicit în România, în total, 28 de tone de produse raticide neomologate.


Cercetările sunt continuate de polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, fără drept.








Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2264 secunde