Percheziții în Constanța. Șase indivizi au fost încătușați pentru furturi din societăți comerciale

235
Percheziții în Constanța. Șase indivizi au fost încătușați pentru furturi din societăți comerciale - perchezitii-1490083918.jpg
Polițiștii din Ialomița și cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române au destructurat o grupare infracțională specializată în furturi din societăți comerciale. Au fost ridicate bunuri în valoare de 223.000 de lei, iar 4 autovehicule au fost indisponibilizate. Trei persoane au fost reținute.


Ieri, polițiștii au efectuat 31 de percheziții, în București și în județele Constanța, Tulcea, Brăila și Teleorman, atât la domiciliile a 6 persoane bănuite de comiterea de furturi de produse fitosanitare, cât și la sediile unor agenți economici, beneficiari ai produselor sustrase. La activități au participat și luptători de la acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Constanța și Brăila.


În urma perchezițiilor, au fost ridicați 800 de litri de pesticide, 620 de kg. de semințe de floarea soarelui, 2 tone de produs petrolier, scule și aparate electrice, bunuri susceptibile a proveni din furturi, toate în valoare de 223.000 de lei. De asemenea, au fost indisponibilizate 4 autoturisme și ridicate instrumente de tăiere și forțare, ce ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor. 


Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2016 – martie 2017, șase bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 34 de ani, ar fi comis mai multe furturi din societăți comerciale, de pe raza județelor Ialomița, Brăila, Buzău, Constanța, Tulcea și Călărași. Verificările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii a mai multe infracțiuni de furt calificat, cu trei bărbați în stare de reținere, urmând a fi prezentați magistraților, cu propuneri legale.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4238 secunde