Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, aflați în misiune pe raza Portului Turistic Tomis, au efectuat controlul unei ambarcațiuni tip pescador sub pavilion România, care tocmai se întorsese din largul Mării Negre. La bordul navei se aflau șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 59 de ani, un cetățean turc și șase cetățeni români.
În urma controlului documentelor prezentate de comandantul pescadorului, cetățeanul român I.A., în vârstă de 28 ani, a rezultat faptul că trei dintre persoanele aflate la bord nu figurează pe lista cu echipajul ca operatori/pescari autorizați și nici ca pasageri, fapt care contravine prevederilor legale.
În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au descoperit în ambarcațiune cantitatea de 6.442 kilograme de rapană, ce fusese pescuită de persoane care nu îndeplinesc condițiile legale, fapt pentru care a fost ridicată în vederea confiscării și predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil conform procedurilor legale.
În urma acțiunii, lucrătorii au indisponibilizat pescadorul precum și toată aparatura, ansamblele, subansamblele și uneltele de pescuit tip beam-traul aflate la bord, bunuri evaluate la aproximativ 80.000 de euro.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit", "deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor ori produselor din pește obținute din pescuit" și "deținerea și folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit tip comercial", fapte prevăzute și sancționate de art. 64, lit. a, h și i din O.U.G. 23/2008 modificată și aprobată prin Legea 317/2009.