Cărăuș cu peste 18 kilograme de cannabis, trimise din Spania, reținut de DIICOT

185
Cărăuș cu peste 18 kilograme de cannabis, trimise din Spania, reținut de DIICOT - 5febrdiicotsursadiicot-1580897253.jpg

Articole de la același autor

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpaților D.L. și B.M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri de risc.

În fapt s-a reținut că, la data de 02.02.2020, inculpatul B.M.M., în timp ce se afla pe teritoriul Spaniei, i-a predat inculpatului D.L. mai multe pachete vidate și înfoliate, ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde-olive, pentru a le transporta pe teritoriul României.

Ieri, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița-Năsăud au procedat la efectuarea unei acțiuni de prindere în flagrant a inculpatului D.L., în vârstă de 45 de ani, după ce acesta a sosit din Spania, în timp ce se îndrepta către orașul Năsăud pentru a preda coletul inculpatului B.M.M., în vârstă de 36 de ani. Cu această ocazie, în bagajul inculpatului D.L., au fost găsite 11 pachete ce conțineau o cantitate de 17,22 kilograme de cannabis.

În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5135 secunde