"Carderi" găsiți nevinovați de judecătorii Curții de Apel Constanța

1665
Doi "carderi" constănțeni au fost găsiți nevinovați de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța, după ce fuseseră condamnați la închisoare cu suspendare de magistrații de la Tribunal.
Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au admis ape-lurile declarate de Răzvan Alexandru Neagu, student al Universității de Marină Civilă, și Marius Lucian Lisandru, trimiși în judecată de DIICOT Constanța pentru falsificare de instrumente de plată electronică, deținere de echipamente de falsificare a mijloacelor de plată electronică și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, și i-au achitat pe motiv că fapta nu ar fi fost săvârșită de ei. Cei doi fuseseră condamnați de Tribunalul Constanța la câte un an și opt luni de închisoare cu suspendare condiționată. Decizia nu este definitivă, ea mai putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit anchetatorilor, la data de 13 ianuarie 2006, Neagu și prietenul său, Marius Lucian Lisandru, ar fi falsificat un card și ar fi scos suma de 14,5 milioane de lei vechi dintr-un bancomat Raifeissen, din Eforie Sud. Anchetatorii spun că cei doi "carderi" au dat spargerea și au demarat în trombă la bordul unui autoturism marca Mercedes de culoare neagră, rulând pe șosea cu 180 km la oră. Polițiștii din Eforie au fost sesizați de un trecător anonim despre o posibilă spargere la bancomat, așa că oamenii legii au pornit în urmărirea carderilor, însă, pe drum, Neagu și Lisandru ar fi aruncat banii pe geamul mașinii și polițiștii s-au oprit să îi recupereze, în detrimentul prinderii lor.
După o lună de la comiterea faptei, cei doi au fost identificați după înregistrarea de pe camerele de supraveghere ale băncii, declarațiile martorilor și polițiștilor, suspecții fiind ulterior arestați. La scurt timp însă, judecătorii au decis eliberarea lui Neagu și Lisandru și judecarea lor în libertate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3688 secunde