Florin Pătrașcu spune că Farul trebuie să aibă un parcurs de regularitate în retur

"Promovarea nu va veni bătând din palme"

1291
Alături de ceilalți "marinari", mijlocașul revenit de la Delta Tulcea s-a pregătit tare la Poiana Brașov, pentru o parte secundă de campionat în care, dacă vrea să ajungă imediat în Liga 1, Farul nu trebuie să mai dea rateuri.

Cantonamentul montan a fost unul foarte reușit, este de părere Florin Pătrașcu, jucătorul de 23 de ani spunând că și-a încărcat bateriile, la fel ca și ceilalți fariști, pentru un retur în care, pentru Farul, greșelile nu mai sunt admise.
"Pentru a avea succes în campionat, trebuie să faci sacrificii în perioada de pregătire de iarnă. A fost un stagiu solicitant, cu două și trei antrenamente pe zi, desfășurate pe o vreme câinoasă, dar ne-am prezentat bine cu toții. Sperăm să fie la fel și în Antalya, la meciuri. Mergem la o climă mai blândă și la terenuri bune, că de zăpada din România ne-am săturat. Ne pregătim pentru a reuși promovarea. Alt obiectiv nu avem. Suntem conștienți că nu vom intra în Liga 1 bătând din palme, așa că trebuie să fim foarte tari în retur", a declarat Pătrașcu, pentru "Cuget Liber". Mijlocașul va juca în 2010 cu numărul 23 pe tricou, același pe care l-a avut și înainte de a pleca la Tulcea.
La Poiana Brașov, Farul a fost ferită de probleme deosebite de sănătate, doar portarul Vlad Neagu ratând pregătirea normală, în urma unei tendinite.
"Mă durea piciorul drept, deasupra călcâiului, încă dinainte de a pleca la munte, iar acolo durerea s-a accentuat. La Poiana Brașov, m-am pregătit doar în prima zi, după care o zi am avut repaus complet, iar apoi, până la finele stagiului, am efectuat cu echipa doar unele exerciții de încălzire, în rest lucrând în sala de forță. Mai am tratament cam cinci zile", ne-a spus Vlad.
După două zile libere pe care le-au avut după sosirea de la munte, fotbaliștii Farului revin la pregătire astăzi, la ora 14. La aceeași oră, sosește pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" liberianul Ben Teekloh, întârziat de o problemă cu documentele personale. Altfel, de astăzi, portarul Adrian Vlas, care fusese trimis la echipa a doua în urmă cu două luni și jumătate, va reveni la prima formație, după ce, ieri, a avut o discuție cu patronul Giani Nedelcu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2075 secunde