Farul, în cantonament la Poiana Brașov

"Marinarii" înghit alergări la micul dejun

1612

Articole de la același autor

Fotbaliștii Farului au parte la munte de zăpadă din belșug, iar pregătirea decurge conform planului. Ieri a fost prima zi cu trei antrenamente, jucătorii fiind treziți
dis-de-dimineață pentru o primă porție de alergări de 7 km.

A treia zi de pregătire la Poiana Brașov le-a adus, ieri, "marinarilor", pentru prima dată de la începerea pregătirilor, trei antrenamente.
Zi dură. Prima ședință a început la ora 8, jucătorii fiind treziți pentru aceasta la 6,45. O mică gustare, după care antrenamentul, 7 km de alergări. Urmează masa de dimineață, puțină odihnă, iar după ora zece, din nou în zăpadă. Alergări, bineînțeles, și program de forță.
La jumătatea zilei, dejun și somn, pentru ca, la ora 15,30, "marinarii" să tragă din nou ca "la galere", la al treilea antrenament. Din program nu lipsește apoi ședința de refacere și recuperare. Seara, fariștii cad rupți de oboseală în paturi, iar somnul vine ca o binecuvântare. "Marinarii" dorm neîntorși, ca nou-născuții.
"E o pregătire tare, cu două și trei sesiuni de pregătire zilnic. În plus, antrenamentele sunt îngreunate și de faptul că ninge puternic. Dar nu ne plângem, suntem conștienți că, fără o bună pregătire montană, nu vom rezista în meciurile din retur, când nu mai avem voie să facem pași greșiți", a declarat, pentru "Cuget Liber", mijlocașul Vasilică Păcuraru.
La echipă au ajuns de la Constanța, în zorii zilei de ieri, și doi dintre conducători, președintele Sevastian Iovănescu și vicepreședintele Robert Avramescu. Drumul a fost cu peripeții, cei doi fiind blocați luni seară timp de patru ore (între 18 și 22) aproape de Cernavodă, din pricina unui ambuteiaj, și ajungând la Poiana Brașov abia la ora 5 a zilei de ieri.
Iovănescu este mulțumit de modul în care decurge pregătirea. "Jucătorii sunt dedicați antrenamentelor, iar atmosfera e bună, ceea ce-l satisface pe antrenorul Ștefan Stoica. Lucrurile sunt pe drumul cel bun", ne-a spus președintele Farului. Staff-ul medical al echipei a suferit o modificare, doctorul fiind acum Cristian Dobre (fost la echipa de rugby), care l-a înlocuit pe Mircea Crețu.
Constănțenii vor ca, zilele acestea, să susțină și o primă partidă de verificare, posibil cu Dunărea Galați. Colega de serie a "marinarilor" se află și ea la pregătire în zonă, după cum în preajma Farului se mai găsesc Oțelul Galați sau Poli Iași, constănțenii intersectându-se cu băieții lui Petre Grigoraș, curent chiar, la terenul de antrenament. Duminică, 24 ianuarie, la Slobozia, este certă o altă dispută amicală a Farului, cu Unirea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010
Stire din Sport : "Ne trebuie stabilitate"
Luni, 18 Ianuarie 2010
Stire din Sport : Ioan Andone a preluat ȚSKA Sofia
Pagina a fost generata in 0.4842 secunde