Case cuprinse de flăcări, în miez de noapte, în județul Constanța

215
Case cuprinse de flăcări, în miez de noapte, în județul Constanța - incendiinoapte-1578690791.jpg
Pompierii constănțeni au avut parte de câteva ore solicitante, în noaptea de joi spre vineri. Nu mai puțin de trei incendii au izbucnit, după miezul nopții, în trei localități diferite. Prima solicitare a venit din localitatea Pantelimon, de la cariera de piatră, unde focul a cuprins două containere. A ars o suprafață de aproximativ 100 mp, iar pompierii au acționat mai bine de o oră pentru a stinge focul. Cel mai probabil, au arătat militarii, focul a izbucnit din cauza unui aparat electric de încălzire lăsat în priză. După puțin timp, pompierii de la Detașamentul Medgidia au ajuns în localitatea Nazarcea, unde focul a cuprins acoperișul unei case. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei scântei de la coșul de fum. Ultima intervenție a fost în localitatea 2 Mai, unde focul a cuprins acoperișul din stuf, paie și lemn al unei case. Până la sosirea militarilor, flăcările s-au propagat și la casa învecinată. Astfel că au ars aproximativ 70 – 80 mp din ambele acoperișuri. Mai bine de două ore s-au luptat pompierii cu flăcările. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la cablurile electrice defecte.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4553 secunde