Incendii în noaptea de Revelion, din cauza petardelor
Articole recomandate
Primarul Iașului, Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT
19 Aprilie 2024
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu peste 120 de pasageri la bord! Aterizare de urgenţă, la Timişoara
19 Aprilie 2024
Un incendiu a izbucnit în Galați la câteva minute după miezul nopții. Din cauza pocnitorilor, instalația de gaze a unui bloc a luat foc, relatează Digi 24. Pompierii au acționat prompt și au reușit să stingă focul înainte se se producă o tragedie.
De asemenea, pompierii din Cluj au intervenit timp de mai bine de cinci ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un fânar, în care au ars peste 1.000 de baloți de paie. Primele indicii arată că focul a pornit din cauza unor artificii folosite necorespunzător în noaptea de Revelion, scrie HotNews.
Potrivit ISU Cluj, incendiul s-a produs la miezul nopții, la un fânar și o anexă, din localitatea Mera, comuna Baciu. "La sosirea pompierilor arderea se manifesta generalizat la cele două anexe gospodărești, iar acestea erau situate la o distanță de circa 2-3 metri față de casă. Pompierii au acționat timp de cinci ore pentru a stinge incendiul și pentru a evita reaprinderea focarelor mocnite din cei peste 1.000 de baloți de fân afectați", au transmis pompierii clujeni.
Nu au fost persoane rănite în urma incendiului. Din primele cercetări, se pare că focul a ponit de la artificii folosite necorespunzător.
Petardele și artificiile au dat mult de furcă autorităților anul acesta. Un om și-a pierdut viața din cauza unei petarde, iar alți 10 au fost răniți în ultimele zile. Numai în București, s-au întocmit în ultimele zile 82 de dosare penale și s-au dat 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 lei celor care au vândut ilegal petarde și rachete. 470.000 de materiale pirotehnice au fost confiscate și vor fi distruse de polițiști de la serviciul arme.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 31 Decembrie 2019
Luni, 30 Decembrie 2019
Luni, 30 Decembrie 2019
Vineri, 27 Decembrie 2019
Luni, 23 Decembrie 2019
Marţi, 31 Decembrie 2019
Luni, 30 Decembrie 2019
Luni, 30 Decembrie 2019
Luni, 30 Decembrie 2019