Cât de periculoase pot fi cauciucurile de iarnă folosite la peste 7 grade Celsius

1137
Cât de periculoase pot fi cauciucurile de iarnă folosite la peste 7 grade Celsius - cauciucurideiarna69251900-1320486180.jpg
Majoritatea șoferilor s-au grăbit până la data de 1 noiembrie să-și monteze anvelope de iarnă în condițiile în care legislația în vigoare prevede amenzi în cazul în care aceștia ar fi surprinși pe gheață, polei sau zăpadă cu anvelope necorespunzătoare - adică fără marcajul "M plus S", dar este neapărat un lucru bun?

Fiecare tip de anvelopă este proiectată pentru a rula într-un anumit mediu, iar utilizarea unei anvelope de iarnă la temperaturi de peste șapte grade Celsius sau chiar 15-20 de grade cum a fost cazul ultimelor zile poate avea un efect invers celui scontat.

"Distanțele de frânare sunt afectate serios dacă anvelopele de iarnă sunt utilizate la temperaturi de peste șapte grade Celsius. Compoziția anvelopelor de iarnă devine din ce în ce mai moale pe măsură ce temperaturile cresc. Acest lucru înseamnă distanțe mai mari de frânare, instabilitate și manevrabilitate mai slabă - la fel cum în cazul anvelopelor de vară compoziția devine prea tare la temperaturi joase și mașina frânează mai greu sau derapează mai ușor" a declarat Tudor Bratu, redactorul-șef al revistei ProMotor, potrivit zf.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.1095 secunde