O ședință de lucru dedicată Sezonului Estival 2026 a avut loc vineri, 10 iulie, în Sala „Remus Opreanu” din Constanța. La întâlnire au participat reprezentanți ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, atât de la nivel central, cât și local, precum și șefii instituțiilor implicate în gestionarea măsurilor de ordine publică, siguranță și intervenție pe litoral.
La finalul ședinței, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a prezentat principalele măsuri stabilite pentru perioada sezonului estival.
„„Au fost trecute în revistă toate categoriile de operațiuni, conform planului de măsuri special, pe care îl punem în fiecare an în aplicare. Au fost evaluate riscurile, a fost făcută o analiză a cazuisticii înregistrate până în prezent a forțelor care au fost dispersate aici pe litoral. Totodată, au fost stabilite strategiile care urmează în perioada următoare, astfel încât să putem asigura ordinea și liniștea publică în județul Constanța, într-un sezon estival care are foarte mulți turiști din țară și din străinătate. Până la această oră, nu au fost raportate incidente deosebite. Sunt în curs de desfășurare operațiuni curente, dar și unele cu caracter special, cum sunt cele desfășurate cu ocazia festivalurilor de pe litoral.
Am stabilit, ca de obicei, ca această activitate să se desfășoare cu orientare/centrare pe cetățean. Am discutat despre modul în care trebuie să relaționăm cu cetățenii, cu mult respect, cu calm. Am discutat despre calibrarea acțiunilor și măsurilor, astfel încât nici să nu fie o prezență a forțelor de ordine agresivă, să stingherim cetățenii, dar, în același timp, prezența structurilor noastre, a colegilor noștri în teren, în stradă să fie un factor de încurajare, de asigurarea a cetățenilor că își pot desfășura activitățile în deplină siguranță”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
Potrivit acestuia, gradul de ocupare al structurilor de cazare de pe litoral este, în acest moment, la nivel maxim, ceea ce presupune o mobilizare suplimentară a forțelor de ordine și a echipelor de intervenție.
Una dintre principalele probleme semnalate în cadrul ședinței a fost traficul aglomerat din stațiunile de pe litoral și din municipiul Constanța.
„Încercăm să suplimentăm personalul în zonele aglomerate", a precizat ministrul Afacerilor Interne.
Măsurile stabilite vizează menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea siguranței turiștilor, fluidizarea traficului și asigurarea unui timp de intervenție cât mai scurt în cazul unor situații de urgență.
Secretarul de stat Bogdan Despescu a participat la întâlnirea de la Constanța. Raed Arafat, anunțat inițial printre participanți, nu a fost prezent la eveniment.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.