Căutat de italieni pentru crimă, Iarcă așteaptă, deocamdată, decizia magistraților constănțeni

398
Un bărbat din Cernavodă, Constantin Iarcă, de 31 de ani, este căutat de autoritățile judiciare italiene. Pe numele lui este emis un mandat european pentru executarea unei pedepse de 10 ani și 7 luni de închisoare. Sesizarea pe numele bărbatului este făcută de Tribunalul Padova, el fiind condamnat pentru implicarea într-un scandal ce s-a soldat cu moartea unei persoane.
El a fost prezentat, la sfârșitul lunii august, magistraților constănțeni și a declarat că nu se opune arestării în vederea executării mandatului de arestare, susținând, totodată, că fapta nu ar fi fost săvârșită de el.
Instanța a dispus, potrivit prevederilor legale, să se facă demersuri la autoritățile judiciare italiene pentru a se obține asigurări certe prin care să se garanteze bărbatului, care a fost judecat în lipsă, că va avea posibilitatea de a obține o rejudecare a cauzei în prezența sa. Până atunci sunt așteptate la dosar și traducerile hotărârilor instanțelor italiene.
La termenul care s-a consumat săptămâna trecută la Curtea de Apel Constanța, instanța a constatat că nu au sosit relațiile solicitate de instanță, ce îl privesc pe Constantin Iarcă, motiv pentru care au acordat un nou termen de judecată, 25 octombrie a.c.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4023 secunde