Caz șocant! O femeie însărcinată în 7 luni a ajuns la spital după ce, beată fiind, și-a dat foc în curtea casei

271
Caz șocant! O femeie însărcinată în 7 luni a ajuns la spital după ce, beată fiind, și-a dat foc în curtea casei - femeie-gravida-1736434170.jpg
O femeie de 32 de ani, din Bălceşti, însărcinată în şapte luni, şi-a dat foc în curtea locuinţei. Aceasta a fost transportată la spital cu arsuri, a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu.


Potrivit acesteia, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi miercuri, prin 112, de o tânără, din comuna Bengeşti-Ciocadia, cu privire la faptul că mama sa ar fi încercat să se sinucidă.


„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci, care au constatat faptul că o femeie de 32 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, sat Bălceşti, însărcinată în şapte luni, în timp ce se afla în curtea locuinţei de domiciliu, pe fondul consumului de alcool, ar fi aruncat cu benzină pe propriile articole vestimentare, iar mai apoi şi-a pus foc cu o brichetă, moment în care concubinul său, un bărbat de 33 de ani, a încercat să îi îndepărteze hainele ce luaseră foc.


Astfel, acesta a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, însă a refuzat îngrijirile medicale şi transportul la o unitate spitalicească”, a menţionat Ioana Nanu, potrivit Agerpres.


În urma incidentului, femeia a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, gâtului şi feţei, ea fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.


Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală, relatează Antena 3 CNN.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5745 secunde