Deputații au adoptat, ieri, cu 153 de voturi favorabile, 123 "împotrivă" și o abținere, Ordonanța Guvernului care prevede obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă, Camera fiind for decizional.
Ordonanța 5/2011 prevede sancționarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei fără anvelope de iarnă, cu reținerea talonului auto și amendă de până la 4.000 de lei.
Neechiparea cu anvelope de iarnă, precum și cu lanțuri în cazul vehiculelor de transport marfă de peste 3,5 tone și a celor de transport de persoane cu peste nouă locuri atrage reținerea talonului auto și a unei amenzi cuprinse între 2.500 și 4.000 de lei.
În caz de accident, la sancționarea cu amendă, se adaugă o sumă dedicată reparării drumurilor și despăgubirilor pentru pagubele produse.
De precizat că, potrivit definiției prevăzute de reglementare, cauciucurile "all-seasons" sunt acceptate ca fiind anvelope de iarnă.
Actul normativ stipulează aplicarea de către Registrul Auto Român a sancțiunilor referitoare la starea tehnică a autovehiculelor comerciale în cazul controalelor tehnice efectuate de către RAR împreună cu Poliția Română.
Obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă se impune începând cu data de 1 noiembrie a fiecărui an până la 1 martie.