Ce fac polițiștii constănțeni de Ziua Marinei

177
Ce fac polițiștii constănțeni de Ziua Marinei - politist251315856768-1345013869.jpg
Pentru asigurarea liniștii și ordinii publice pe perioada sărbătoririi "Zilei Marinei", la nivelul Poliției Constanța au fost dispuse măsuri specifice, atât pentru combaterea infracționalității, dar și pentru prevenirea acesteia, cu precădere pe prevenirea furturilor din buzunare, din poșete și din autoturisme.
Astfel, peste 300 de polițiști vor asigura măsurile de ordine și liniște publică, iar 25 de polițiști rutieri vor acționa pentru fluidizarea traficului rutier în zona Portului Turistic din municipiul Constanța.
De asemenea, echipajele de poliție rutieră vor asigura buna desfășurare a traficului rutier și pietonal, cu precădere în zonele cu aflux maxim de turiști. Totodată, se va acționa pe prevenirea accidentelor rutiere care au drept cauze viteza excesivă, conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice și neacordarea de prioritate pietonilor, avându-se în vedere și disciplina pietonală.
Pe lângă măsurile specifice adoptate, polițiștii constănțeni vor derula, astăzi, și activități informativ-preventive începând cu ora 9.00 în Portul Turistic din municipiul Constanța, în cadrul campaniei "Vacanță în siguranță!".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6269 secunde