Ce i-a propus Ministerul Afacerilor Interne asistentului constănțean care a intrat în greva foamei

363
Ce i-a propus Ministerul Afacerilor Interne asistentului constănțean care a intrat în greva foamei - mihalceaserban6-1359993659.jpg
Constănțeanul Șerban Mihalcea, asistentul medical care a făcut publice o serie de ilegalități din cadrul Centrului Medical Județean Constanța al Ministerului Afacerilor Interne a intrat, în această dimineață, așa cum a anunțat de săptămâna trecută, în greva foamei. Nici bine nu a ajuns însă la sediul din B-dul Mamaia al centrului că a și fost chemat de urgență la Ministerul Afacerilor Interne, la discuții. 


În cadrul unei întâlniri la care au participat reprezentanți ai ministerului, printre care și Ovidiu Gabriel Galeș, șeful Direcției Medicale a MAI, bărbatului i s-a propus mutarea pe un post de subofițer tehnician la Biroul Comunicații din cadrul centrului medical constănțean. Reamintim că la începutul lui ianuarie 2013 constănțeanul a fost pus la dispoziție, superiorii afirmând că pregătirea lui nu corespunde cu postul pe care-l ocupă. 


"De fapt, este vorba de transferarea postului care mi s-a oferit în cadrul ISU Dobrogea, la Centrul Medical Județean Constanța. Am acceptat postul, dar nu înseamnă că am ajuns la o înțelegere. Voi rămâne în greva foamei până când voi primi un răspuns și la celelalte aspecte semnalate de mine, și anume actele de corupție din cadrul Centrului Medical, altele decât cele care au ajuns în atenția DNA și Parchetului. Nu ies din greva foamei până nu primesc un răspuns în scris, cu semnătura și parafa ministrului, cu privire la aceste nereguli sesizate", a declarat Șerban Mihalcea pentru "Cuget Liber". 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5039 secunde