Ce se întâmplă cu copiii dispăruți de acasă?

173
Ce se întâmplă cu copiii dispăruți de acasă? - copil-1369566627.jpg
La sfârșitul săptămânii trecute a fost sărbătorită Ziua Internațională a copiilor dispăruți. Polițiștii trag un semnal de alarmă în rândul părinților. 

Dispariția unui copil în condiții alarmante impune, cu necesitate, acțiuni rapide, profesioniste și eficiente ale poliției în cadrul unui parteneriat cât mai larg cu societatea civilă și cu toți factorii disponibili să contribuie la prevenirea producerii unor adevărate drame umane. Marea majoritate a disparițiilor sunt reprezentate de părăsirea voluntară a domiciliilor sau a centrelor de ocrotire a copiilor.

"În circa 94% dintre sesizările privind dispariția unui copil este vorba de plecări voluntare ale minorilor de la domiciliu sau din centrele de ocrotire, pe o perioadă nedeterminată, într-unele cazuri fiind vorba despre plecări repetate. Cei mai mulți dintre acești copii pleacă câteva zile singuri sau împreună cu alții, la rude sau la prieteni, în special fetele din categoria de vârstă 15-18 ani. Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. Șansele ca un copil dispărut să fie găsit scad odată cu trecerea timpului, de aceea este important ca sesizarea privind dispariția unui copil să fie primită cât mai curând de la constatarea dispariției", spun reprezentanții Poliției.

Cauzele care favorizează dispariția copiilor sunt nesupravegherea de către părinți, aparținătorii legali sau unitățile de ocrotire, lăsarea în grija bunicilor, părinții fiind plecați la muncă în străinătate sau lipsa unei comunicări autentice cu părinții. Alte cauze favorizante sunt abandonul școlar și teama față de reacția părinților în cazul acumulării de rezultate negative la școală, influența negativă a anturajului, situația economică precară a familiei și conflictele cu părinții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 28 Februarie 2013
Stire din Eveniment : A plecat de acasă. Ați văzut-o?
Miercuri, 20 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Tânăr dispărut. L-ați văzut?
Pagina a fost generata in 0.3937 secunde