Ce spune șeful Poliției Constanța despre prezența polițiștilor pe străzi, de Paște

140
< 1 min citire
Ce spune șeful Poliției Constanța despre prezența polițiștilor pe străzi, de Paște - dumitrubogdandespescu38-1397731969.jpg
Comisarul șef Bogdan Despescu, șeful Poliției Constanța, a precizat că, în zilele de Paște, vor fi peste 300 de polițiști care vor asigura ordinea și liniștea publică, în localitățile constănțene.
"În medie, vor fi peste 300 de polițiști, cu mențiunea că sâmbătă, în noaptea de Înviere, vor fi cinci manifestări religioase mai importante: două manifestări în municipiul Constanța: în zona Peninsulară - Cazino și la Biserica Sfântul Mina, din parcul Tăbăcărie. De asemenea, ne-au fost anunțate manifestări în localitățile Ion Corvin, Techirghiol și Mangalia. În respectivele zone vor fi polițiști în ținută civilă, dar și patrule asigurate împreună cu jandarmii și polițiștii locali", a precizat șeful IPJ Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 15 Aprilie 2014
Stire din Social : Cât ne costă masa de Paște
Pagina a fost generata in 0.0422 secunde