Ce țigări contrafăcute se mai fumează în Constanța

1299
Ce țigări contrafăcute  se mai fumează  în Constanța - cesemaifumeaza-1421355702.jpg

Articole de la același autor

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile care se afla în misiune în apropiere de Autogara Sud a observat trei persoane care-și confecționau jointuri. La vederea militarilor, tinerii cu vârste cuprinse între 21-24 ani au încercat să fugă, însă au fost imobilizați în scurt timp. Asupra acestora, jandarmii au mai găsit în buzunarele de la pantaloni alte nouă pachețele de staniol cu substanță vegetală și un dispozitiv metalic tip grinder cu ajutorul căruia au mărunțit substanțele halucinogene. Jointurile, dispozitivul metalic și pachețelele găsite asupra lor vor fi predate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța (BCCO, în vederea continuării cercetărilor.

Două ore mai devreme, jandarmii care se aflau în apropierea Complexului Eden din Constanța au surprins doi indivizi, de 35, respectiv 37 de ani, în timp ce încercau să vândă persoanelor din zonă peste 150 de pachete inscripționate "Ashima", "Marble", "MM", "Winston", "NZ" și "Kiss". Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru contrabandă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 11 Ianuarie 2015
Stire din Eveniment : Prinși cu jointuri în buzunare
Pagina a fost generata in 1.1185 secunde