Cel mai eficient tratament al obezității, disponibil în Constanța

1603
Cel mai eficient tratament  al obezității, disponibil în Constanța - fondchirurgiabariatricarazvanpop-1352244580.jpg
O intervenție chirurgicală modernă de luptă împotriva obezității morbide este disponibilă, în prezent, la Constanța. Chirurgul Răzvan Popescu, cel care urmează să taie, săptămâna viitoare, o bună parte din stomacul unei femei obeze, pentru a o ajuta să slăbească, a explicat, pentru "Cuget Liber", beneficiile și riscurile operației. 


Mai mult decât o problemă estetică, obezitatea este o problemă de sănătate. Odată cu kilogramele în plus apar și boli dintre cele mai diverse (cardiace, respiratorii, de circulație etc.), ce pot pune viața în pericol. Iar atunci când regimul alimentar și mișcarea nu dau rezultate, singura soluție rămâne intervenția chirurgicală. 

În prezent, constănțenii diag-nosticați cu obezitate morbidă nu mai trebuie să plece la centre din București sau din țară pentru a beneficia de intervenții din sfera chirurgiei bariatrice (așa denumita "chirurgie a obezității"); tehnici de vârf, de ultimă generație, practi-cate în SUA și Europa, sunt disponibile pe plan local.

Se taie o parte din stomac

Gastrectomia longitudinală laparoscopică (Sleeve gastrectomy) este o tehnică nouă, apărută de aproximativ un deceniu în lumea medicală și la care se apelează din ce în ce mai mult pe plan mondial. Intervenția durează puțin (aproximativ o oră jumătate - două ore), perioada de recuperare post-operatorie este scurtă, pacienții fiind externați din spital după 48 - 72 de ore, iar în primele opt - nouă luni de la operație pacientul pierde între 30 și 40 de kilograme. Și, la fel de important, aceste kilograme nu le mai pun înapoi.

Acest tip de operație este reali-zat de chirurgul Răzvan Popescu, în cadrul clinicii constănțene Medstar 2000.

"Procedura constă în reducerea capacității gastrice. Practic, se taie o porțiune din stomac, rămâne o «pungă» mult mai mică, astfel că pacientul se satură mult mai repede. Prin eliminarea unei porțiuni de stomac, se reduce și numărul de celule responsabile cu senzația de foame, astfel că sațietatea apare mai repede", a explicat chirurgul constănțean.

În cadrul clinicii constănțene menționate, costul intervenției chirurgicale este între 3.700 și 4.000 de euro, în funcție de consumabilele folosite în timpul ope-rației.

Operația, ultima armă împotriva kilogramelor în plus

Oricât de mare ar fi disperarea pentru pierderea kilogramelor în plus, sunt anumite etape ce trebuie parcurse înainte de a ajunge pe masa de operație.

"Intervenția chirurgicală este ultima armă împotriva kilogramelor, când toate celelalte mijloace au eșuat. În primul rând, pacienții trebuie să urmeze un regim alimentar cel puțin șase luni, să facă analize, investigații, să fie văzută de nutriționist, endocrinolog, car-diolog, pneumolog. Este o întreagă echipă, din care face parte și chirurgul. Dacă în jumătate de an, pacienții nu au reușit să slăbeas-că, se apelează la operație", a adăugat dr. Răzvan Popescu.

Totodată, operația este indicată persoanelor care au un indice al masei corporale (IMC) de peste 40 kg/ m2, fiind diagnosticate cu obezitate morbidă sau cu super obezitate morbidă (peste 50 - 60 kg/m2), care le pune viața în pericol.

Riscuri și beneficii

Printre beneficiile gastrectomiei longitudinale laparoscopice, trebuie menționate: pierderea relativ rapidă a kilogramelor, cât și faptul că stomacul este redus în volum, dar își păstrează funcțiile intacte, astfel că pacienții duc, ulterior, o viață normală. Trebuie însă să acorde mai multă atenție regimului alimentar.

"Nu înseamnă că dacă li s-a redus stomacul pot să bea cola sau să mănânce ciocolată sau frișcă în exces. Trebuie să supravegheze alimentația și să facă mișcare", a precizat dr. Răzvan Popescu.

"De asemenea, pacienții trebuie să înțeleagă că sunt și riscuri, inerente oricărei intervenții chirurgicale", a adăugat chirurgul.

Constănțeancă operată săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, o con-stănțeancă de 62 de ani urmează să fie supusă unei astfel de operații.

"Pacienta a suferit mai multe intervenții chirurgicale în trecut, pentru degenerescențe articulare, are dublă proteză de șold și de genunchi. Disfuncționalitățile articulare au contribuit la excesul ponderal. În ultimele șase luni, a urmat o terapie nutrițională, s-a lăsat de fumat, dar nu a reușit să slăbească, având în continuare un IMC de 40 kg/metru pătrat", a afirmat chirurgul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Octombrie 2012
Stire din Sănătate : Obezitatea - pandemia secolului XXI
Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Stire din Sănătate : Obezitatea, o pandemie amenințătoare
Luni, 05 Martie 2012
Stire din Sănătate : Ce îi îngrașă pe copii
Pagina a fost generata in 0.336 secunde