Centura de siguranță îți poate salva viața

98
< 1 min citire
În timpul unei acțiuni derulate la nivel național, polițiștii rutieri constănțeni au aplicat, în ultimele 24 de ore, 345 de sancțiuni contravenționale pentru nefolosirea centurii de siguranță.  Acțiunea face parte din calendarul campaniei preventive "SEATBELT", desfășurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizația Polițiilor Europene). "Legislația în vigoare prevede obligativitatea utilizării centurii de siguranță, atât în localități, cât și în afara acestora pentru toți ocupanții locurilor prevăzute prin construcție cu asemenea dispozitive. Pentru a fi eficientă, centura de siguranță trebuie utilizată corect, nu va fi răsucită și nu trebuie trecută peste obiecte solide sau casabile purtate în buzunare. În cazul unui accident produs la o viteză de numai 45km/h, o persoană care nu are cuplată centura de siguranță este proiectată în afară cu o forță de 30 de ori mai mare decât greutatea proprie. Cuplați întotdeauna centura de siguranță, atât dumneavoastră, cât și pasagerii", precizează Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Rutier Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0339 secunde