Cetățean britanic condamnat de judecătorii constănțeni

521
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța s-au pronunțat, vineri, în dosarul în care cetățeanul britanic Joseff Rivas a fost judecat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Dacă, în primă instanță, judecătorii de la Tribunal deciseseră ca el să petreacă după gratii patru ani, colegii lor de la Curtea de Apel i-au schimbat, vineri, încadrarea juridică din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă și au dispus condamnarea sa la pedeapsa de trei ani de închisoare. Sentința mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit anchetatorilor, la data de 13 iulie 2008, Rivas, în urma unei altercații cu partea vătămată Suliman Ainur, i-a aplicat acestuia lovituri în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 54 - 55 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața victimei prin hemoragie meningo-cerebrală. Ainur a rămas cu infirmitate definitivă prin lipsa de substanță osoasă craniană, iar la câteva luni de la demararea procesului, a murit.
Pe parcursul procesului penal, s-a dovedit însă că inculpatul și victima, care erau colegi de serviciu, au ajuns la divergențe din cauză că cel din urmă nu a fost găsit în post și, atunci când a revenit la serviciu, era în stare de ebrietate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 08 Septembrie 2011
Stire din Actual : Atac cu bombă în New Delhi
Pagina a fost generata in 0.4365 secunde