Cinci migranți din Orientul Mijlociu depistați la "frontiera verde"

73
Cinci migranți din Orientul Mijlociu depistați la

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetățeni irakieni, doi afgani și un iranian care intenționau să intre ilegal în România, pe jos, din Bulgaria, cu scopul de a ajunge în țări din spațiul Schengen.


Ieri, în jurul orei 20.25, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Negru Vodă au observat prin sistemul optronic de supraveghere un grup format din cinci bărbați care se deplasa pe jos, dinspre Bulgaria spre România pe la frontiera verde.
Imediat la fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care a procedat la reținerea și conducerea bărbaților la sediul SPF Negru Vodă pentru cercetări.
În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbații în cauză, cu vârste între 15 și 45 ani, sunt de cetățenie irakiană, afgană și iraniană și au încercat să intre ilegal în România cu intenția de a ajunge în țări din spațiul Schengen.
Polițiștii de frontieră au întocmit cetățenilor în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de "intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat".
Grupul de migranți va fi predat la finalizarea cercetărilor autorităților de frontieră din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4442 secunde