Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă spun că cele trei persoane care au fost implicate în accidentul de muncă de astăzi din curtea societății IVECO de pe strada Nicolae Filimon, din Constanța, sunt, doi dintre ei, angajați ai SC Garden Beauty SRL, iar cel de-al treilea al SC Cefin Romania SA.
Cosmin Burtoiu este administrator al SC Garden Beauty SRL, Gheoghe Bulunez, zilier la aceeași firmă, iar Marian Gălățeanu este mecanic la SC Cefin România SA.
Inspectorii de muncă spun că, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că cei doi angajați ai SC Garden Beauty SRL efectuau, în această dimineață, lucrări la un cămin de vane aparținând RAJA Constanța, în vederea evacuării apei din cămin cu o pompă acționată cu un motor termic, pe care au introdus-o în cămin. Cei doi s-au intoxicat astfel cu gazele eliminate de motorul pompei, iar cel de-al treilea bărbat, care a sărit în ajutorul victimelor, s-a intoxicat și el cu monoxid de carbon.
A fost solicitat de urgență ajutorul medicilor, dar și a pompierilor de la descarcerare care au intervenit pentru scoaterea uneia dintre victime ce se afla în stare de inconștiență. Cele trei victime au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirlor medicale de specialitate.
Evenimentul este cercetat în continuare de inspectorii ITM și polițiști.