Circulația rutieră pe DN 22C, întreruptă după ce două Dacii s-au ciocnit frontal

279
< 1 min citire
Circulația rutieră pe DN22C, în dreptul localității Satu Nou, a fost întreruptă ieri după-amiază pentru aproape o oră în urma unui accident de circulație. Un autoturism a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu altă mașină, care circula regulamentar. Din primele cercetări, cauza accidentului a fost o depășire neregulamentară, în urma căreia două persoane au fost rănite.
Polițiștii rutieri constănțeni spun că vinovat pentru producerea accidentului a fost șoferul unei Dacii, cu număr de înmatriculare CT 12 UIO, care s-a angajat într-o depășire fără să se asigure și a intrat în coliziune frontală cu o altă mașină Dacia. Autoturismele au fost distruse în proproție de 80%, iar pentru scoaterea celor doi șoferi dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenția echipelor de la descarcerare. Surprinzător, cei doi conducători auto au suferit doar răni ușoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde