Circuli cu mașină de Bulgaria? Înainte să fii amendat, primești o scrisoare acasă

1431
5
Circuli cu mașină de Bulgaria? Înainte să fii amendat, primești o scrisoare acasă - fondcirculicumasinadebulgaria-1397583435.jpg

Articole de la același autor

Șoferii care încalcă regulile de circulație și care circulă cu o mașină înmatriculată în alte state ale Uniunii Europene vor fi amendați doar după ce vor fi înștiințați, în prealabil, despre acest fapt. La rândul lor, conducătorii auto pot cere informații suplimentare despre abatere. 


Legea 5/2014 a adus unele mo-dificări în ceea ce privește încălcarea regulilor de circulație în România și în Uniunea Europeană, astfel încât șoferii care încalcă legislația rutieră să fie mai ușor de identificat, indiferent de naționalitatea lor. Mai precis, actul normativ creează cadrul legal pentru ca toți cetățenii statelor membre UE, altele decât România, să poată fi amendați de autoritățile române. 


"Inițiativa legislativă este foarte bună și va simplifica procedura de identificare a conducătorilor auto care, folosind un autovehicul înma-triculat în alt stat, săvârșesc abateri de la normele rutiere pe teritoriul României. Este vorba despre încălcările care au fost constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate și omologate, adică aparatele radar, dar și în cazurile în care, de exemplu, în cazul unui accident rutier în care a fost implicată o mașină înmatriculată în Bulgaria nu știi cine a condus respectivul autovehicul. Altfel spus, în cazul în care nu de-ținem datele persoanelor respon-sabile de încălcări și se efectuează investigații pentru identificarea acestora", a precizat subcomisarul Ciprian Sobaru, șeful Biroului Rutier Constanța. 


Astfel, înainte de a fi amendați, șoferii care săvârșesc abateri vor primi acasă o scrisoare de notificare, care va cuprinde, printre altele, motivul sau încălcarea săvârșită, locul, ora și data la care a fost săvârșită fapta, dar și posibilitatea șoferului de a cere, în termen de 15 zile, detalii suplimentare referitoare la încălcare. De asemenea, conducă-torul auto trebuie să-i răspundă autorității competente la scrisoarea de informare. Abia apoi, polițistul poate dispune sancționarea acestuia. 


Scrisoare recomandată cu confirmare de primire 
Scrisoarea de informare se întoc-mește în limba statului membru utilizată în certificatul de înmatriculare al vehiculului cu care s-a să-vârșit abaterea sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru în care este înmatriculat vehiculul respectiv. 


"Comunicarea scrisorii de informare se face prin poștă, cu scri-soare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis, la adresa proprietarului, deținătorului vehiculului sau a persoanei identificate în alt mod, sus-pectate că a săvârșit încălcarea", se arată în actul normativ. 


Dacă șoferul nu a condus mașina respectivă în momentul în care se arată în scrisoarea de informare, acesta va trebui să răspundă autorităților la scrisoare și să le comunice cine a condus auto-vehiculul respectiv. În document se menționează, de asemenea, că termenul de răspuns la scrisoarea de informare nu poate fi stabilit pentru o perioadă mai mică de 30 de zile. 


Comentează știrea

ct
16 aprilie 2014
f bine,insa...

dupa ce ii instiintati acasa, amenda sa fie x 10 ca si valoare... doar asa scapam de ligheanele cocalarilor / tiganilor de pe strazile orasului ....

paul
16 aprilie 2014
evidenta lor exista???

pe cine doriti,sa amendati cand nu exista nici-o evidenta a posesorilor de autoturisme inmatriculate in BULGARIA??? Nu era mai simplu obligativitatea de a fi inmatriculate in tara??

AFACEREA TA
16 aprilie 2014
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Iata cum Afacerea ta cu Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 100 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/mp/an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de 23.000euro pe an. Pentru mai multe detalii vizitati:www.cultivareaciupercilor.ro

AFACEREA TA
16 aprilie 2014
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe:www.crestereaprepelitelor.ro

AFACEREA TA
16 aprilie 2014
GHIDUL PENTRU AFACEREA TA

Cum poti castiga 3000 de euro lunar crescand prepelite intr-un spatiu de numai 20mp? Iata cum Afacerea ta cu Prepelite devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce 1100 lei,la fiecare 125 lei investiti in productie. Detalii pe:www.crestereaprepelitelor.ro

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6422 secunde