Comisie a Uniunii Europene, în vizită la Jandarmeria Română

306
Comisie a Uniunii Europene, în vizită la Jandarmeria Română - 7d67a61d8c7e61152a41b1c849b042ae.jpg
Joi, 17 septembrie, începând cu ora 12,30, o comisie a Uniunii Europene, din care fac parte reprezentanți ai Secretariatului General al Consiliului UE, ai Comisiei Europene, "Europol", precum și doi experți din Austria și Italia, s-au aflat în vizită oficială la Jandarmeria Română.
În contextul organizării și desfășurării unui program de evaluare a Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului din România, comisiei Uniunii Europene i s-au prezentat rolul și atribuțiile Jandarmeriei în domeniul prevenirii și combaterii terorismului pe teritoriul național.
Programul comisiei de Evaluare UE la Jandarmeria Română a cuprins și prezentarea de către luptătorii din cadrul Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Bu-curești, precum și din cadrul Unităților Speciale de Jandarmerie din Capitală, a unei aplicații practice intitulate: "Gestionarea unei situații de siguranță publică, evoluând în incident terorist, la un obiectiv din responsabilitatea Jandarmeriei Române".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3005 secunde